

cozia (aka winmarkt) acum 20 de ani (toamna 2005-2006) vs acum (vara 2026)
prima poza am gasit o pe net si am zis astazi sa o recreez.


prima poza am gasit o pe net si am zis astazi sa o recreez.
Acest motănel a fost abandonat în parc acum câteva zile. A fost adus într-o cutie împreună cu frățiorul său și lăsat acolo în plină zi. Am fost anunțați de către o doamnă și am plecat în căutarea lor.
Am ajuns în parc cu un transportor în mână și bineînțeles că toți cei o sută de oameni din parc ne priveau intens cum ne uitam pe sub toate băncile și pe sub toate tufele. Am început să vorbim cu oamenii și să întrebăm dacă i-au văzut pe pisoi, iar în scurt timp, toți cei din parc îi căutam. Din păcate nu am reușit să îl mai găsim decât pe unul dintre ei. Credem ca celălalt frățior a fost luat de către cineva din parc, cel puțin așa sperăm. 🥺
Am lăsat și numărul oamenilor să ne poată suna dacă îl mai găsesc, dar din păcate nu am primit nici un telefon. Sperăm că e bine.
Acum cel găsit se află într-un adăpost privat iar noi îi căutăm o familie.
Este foarte cuminte, liniștit și iubăreț. Are în jur de 2 luni jumătate, a fost deparazitat și urmează să fie vaccinat.
Este pentru adopție exclusiv în interior și dorim să semnăm contract de adopție. Contractul se va încheia între adoptator și asociația K9 Friends Romania.
📍Îl putem transporta în: București, Timișoara (precum și în localitățile ce se află în drumul nostru din Targu Jiu spre aceste localități), în județele Gorj și Hunedoara.
Dacă sunteți interesați sau doriți mai multe detalii, îmi puteți trimite un mesaj. 💌
Eclipsa va începe în jurul orei 20:24, iar momentul maxim este estimat pentru aproximativ 20:30. Fenomenul se va încheia în jurul orei 20:34, practic în același timp cu apusul Soarelui.
Pentru observatorii din Râmnicu Vâlcea, condițiile vor fi astfel destul de dificile, deoarece Soarele se va afla foarte jos pe cer. Alegerea unui loc cu orizontul vestic cât mai liber va fi esențială pentru cei care vor să încerce să surprindă momentul.
Buna, ce recomandari aveti pentru mine de spa care eventual au si tratamente, masaj in mod special si e in interiorul unui hotel sau ceva asemanator unde as putea lua si o camera pt o noapte.
Caut ceva calitate pret okay, accesibil
Multumesc frumos