De ce unii oameni când evoluează uită de unde au plecat?
E vorba de socrii mei, mai ales soacra și cumnata. Au stat toată viața într-un apartament cu 2 camere (2 adulți și 2 copii - ei dormeau în același pat). Ei au acum 25 și 27 ani, dar băiatul a stat până la 20 ani cu ei după care noi ne-am mutat împreună și sora lui încă locuiește cu părinții.
Acum s-au mutat la casă, bravo lor, mă bucur pentru curajul și ambiția de a face asta la 55-60 ani și de a intra în bancă pentru 15 ani. Deci pentru asta chiar ii felicit, știu că și-au dorit să stea la casă de mult timp.
Dar să uiți de unde ai plecat? Să zici că uite-i pe fraierii ăia cum se înghesuie într-un apartament, să zici ca unele case parcă-s de la țară (pentru că nu erau moderne, ci făcute de acum 10-15 ani), să râzi de unii că nu-și permit mai mult (inclusiv de fratele socrului a râs. Au wc în curte și ea a spus “mă duc la baie. A, pardon, la wc, că aici nu este baie”) să zici “ia uite ce am reușit eu” mi se pare chiar foarte urat având in vedere situația lor…
Acum vor să pună totul la punct pentru nunta noastră ce va fi în august. Pe lângă rată s-au mai împrumutat de la sora socrului, ne-au cerut și nouă împrumut 5000€ din banii de la nuntă (vor să ia de altcineva pentru a-și face curtea și lor să le dea toți banii după nuntă, iar nouă ulterior “în rate”)
Nu-i fac nicio observație, nu reacționez în niciun fel, că soacra e genul de persoană căreia dacă ii spui ceva ce nu-i convine repede sare și te atacă. Mi-e rușine de rușinea ei, aș putea spune. Dar chiar e deranjant când exagerează cu comentariile la adresa altora, puțină modestie nu strică.
Cum să gestionez situația în asemenea momente? Mă schimb automat la față când aud că încep iar cu măreția asta 😅