u/Head_Crab_2828

Sindicatele din învățământul preuniversitar (FSLI și Federația „Spiru Haret") au anunțat o grevă generală pe 25 mai 2026, precedată de o grevă de avertisment pe 18 mai. Primele proteste au avut loc deja pe 29 aprilie, în fața Ministerului Educației, cu mesaje precum „Educație, nu austeritate!"

Ce cer profesorii?

• Abrogarea prevederilor din Legea Bolojan (nr. 141/2025) — care a dus la clase supraaglomerate, creșterea normei didactice, reducerea posturilor și, implicit, tăierea burselor studențești cu 40%
• Creșterea alocării bugetare pentru educație și reluarea dialogului real cu sindicatele
• Respectarea OUG nr. 57/2023 — salariul unui profesor debutant ar trebui să fie ~8.600 lei brut în 2026, prag pe care actuala lege a salarizării îl ignoră complet

De ce contează și pentru noi, studenții?

Pentru că această luptă nu e doar a profesorilor.

• Buget mai mare pentru educație = universități mai bine finanțate, burse mai mari, condiții mai bune
• Subfinanțarea cronică forțează universitățile să compenseze prin taxe mai mari la cămine, cantine și studiu
• Abrogarea Legii Bolojan înseamnă revenirea la normalitate pentru bursele studențești
• ~77% dintre profesorii chestionați de FSLI în februarie s-au declarat de acord cu greva generală , cu cât mai mulți ni se alătură, cu atât mesajul devine imposibil de ignorat

Ce putem face acum?

Mișcarea comitetelor studențești organizează un referendum pentru o grevă a studenților sincronizată cu cea a profesorilor.

Mai multe informații: https://www.instagram.com/p/DYHFDLJjJaf/

Solidaritate, nu austeritate. Uniți suntem puternici.

Context

În luna mai a anului 1968, Franța a fost martora unor greve la care au participat în jur de 10 milioane de oameni, adică o treime din forța de muncă totală, paralizând practic întreaga țară. La baza mișcării au stat studenții din Paris, care, nemulțumiți de condițiile din facultăți, de structurile rigide de autoritate, atât din instituțiile de învățământ, cât și din societate în general, și de brutalitatea poliției, care a încercat să le oprească protestele.

De unde a început totul?

Mediul universitar francez s-a confruntat în anii de după război cu o creștere exponențială a numărului de studenți, produsă de explozia demografică din epocă și de recent-câștigatul drept al femeilor de a accesa învățământul superior. În ciuda eforturilor de construcție a unor noi facultăți, sau de extindere a celor vechi, universitățile nu au reușit să țină pasul cu nevoile unui număr tot mai mare de studenți, spațiile facultăților devenind din ce în ce mai supraaglomerate și neaccesibile.

Pe plan politic, lucrurile erau tensionate. Charles de Gaulle era la cârma țării de 9 ani, timp în care și-a format o nomenclatură loială în centrele de putere ale țării. Deși Franța se afla într-o perioadă nemaiîntâlnită de creștere a PIB-ului, cunoscută acum drept Les Trentes Glorieuses, această bunăstare ajungea în mare parte la vârful piramidei sociale, iar printre muncitori, ea refuza să își facă simțită prezența. Cei mai bogați 1% din oameni controlau 25.7% din bogăția țării, pe când cei mai săraci 50% controlau doar 7.4%.

Criza studențească

Facultatea din Paris Nanterre era deja de un an ținta unor proteste împotriva legilor care nu permiteau accesul fetelor în căminele de băieți și viceversa. În martie 1968, un grup de studenți au fost arestați pentru activism împotriva războiului din Vietnam. Colegii lor au organizat un protest la facultatea din Nanterre, cerând eliberarea studenților arestați. Poliția a intervenit și a arestat mai mulți studenți protestatari, moment în care decanul facultății a închis universitatea.

Fiind interzis protestul la Nanterre, studenții au decis să îl mute la Sorbonne, în inima Cartierului Latin, zonă tradițional studențească. Acolo, rectorul a cerut formal poliției să-i evacueze pe cei ~300 de studenți protestatari. Trupele au intervenit în forță, moment în care un număr impresionant de studenți neafiliați care se aflau în cartierul latin s-au mobilizat și au încercuit mașinile poliției cerând eliberarea protestatarilor. Forțele de „ordine” au răspuns cu mai multă violență, ducând la lupte crâncene între poliție și studenți, cei din urmă ridicând baricade și folosind pietrele de pavaj drept muniție de aruncat. În urma luptelor, rectorul a închis facultatea.

Intervenția muncitorilor

Protestele studenților au continuat și zilele următoare, provocând lupte tot mai intense cu organele statului. Totul s-a schimbat atunci când federațiile sindicale au mobilizat muncitorii din țară, care au intrat în grevă alături de studenți. Rând pe rând, persoane din diverse domenii și-au abandonat locul de muncă, ieșind în stradă pentru a-i susține pe studenți. De la muncitori industriali și logistici, la arhitecți și funcționari guvernamentali, toți s-au alăturat protestelor, ducând la un colaps cvasi-total al statului francez.

Consecințe pentru studenți

Pentru noi, aici, nu sunt importante intrigile politice care au avut loc în urma grevei muncitorești. Când vine vorba despre studenți, odată ce s-au redeschis universitățile, au avut loc reorganizări ale sistemului de învățământ, facultățile au primit mai multă libertate, au fost integrați studenții în sistemul decizional a facultății și în general s-a pornit un val de reforme, menite să elimine ierarhiile autoritate din facultate și să se plieze pe nevoile studenților.

Ce putem învăța?

Evenimentele din Mai ‘68 ne arată importanța solidarității. Cu cât suntem mai mulți și mai uniți, cu atât avem un impact și o forță de negociere mai mare. Mișcarea nu ar fi fost posibilă fără solidaritate între studenți, care s-au apărat unii pe alții în fața poliției, și nu ar fi luat o așa mare amploare fără solidaritatea muncitorilor, care i-au susținut pe studenți în demersurile lor orientate împotriva unui regim care le dăuna tuturor în mod activ.

Context

În luna mai a anului 1968, Franța a fost martora unor greve la care au participat în jur de 10 milioane de oameni, adică o treime din forța de muncă totală, paralizând practic întreaga țară. La baza mișcării au stat studenții din Paris, care, nemulțumiți de condițiile din facultăți, de structurile rigide de autoritate, atât din instituțiile de învățământ, cât și din societate în general, și de brutalitatea poliției, care a încercat să le oprească protestele.

De unde a început totul?

Mediul universitar francez s-a confruntat în anii de după război cu o creștere exponențială a numărului de studenți, produsă de explozia demografică din epocă și de recent-câștigatul drept al femeilor de a accesa învățământul superior. În ciuda eforturilor de construcție a unor noi facultăți, sau de extindere a celor vechi, universitățile nu au reușit să țină pasul cu nevoile unui număr tot mai mare de studenți, spațiile facultăților devenind din ce în ce mai supraaglomerate și neaccesibile.

Pe plan politic, lucrurile erau tensionate. Charles de Gaulle era la cârma țării de 9 ani, timp în care și-a format o nomenclatură loială în centrele de putere ale țării. Deși Franța se afla într-o perioadă nemaiîntâlnită de creștere a PIB-ului, cunoscută acum drept Les Trentes Glorieuses, această bunăstare ajungea în mare parte la vârful piramidei sociale, iar printre muncitori, ea refuza să își facă simțită prezența. Cei mai bogați 1% din oameni controlau 25.7% din bogăția țării, pe când cei mai săraci 50% controlau doar 7.4%.

Criza studențească

Facultatea din Paris Nanterre era deja de un an ținta unor proteste împotriva legilor care nu permiteau accesul fetelor în căminele de băieți și viceversa. În martie 1968, un grup de studenți au fost arestați pentru activism împotriva războiului din Vietnam. Colegii lor au organizat un protest la facultatea din Nanterre, cerând eliberarea studenților arestați. Poliția a intervenit și a arestat mai mulți studenți protestatari, moment în care decanul facultății a închis universitatea.

Fiind interzis protestul la Nanterre, studenții au decis să îl mute la Sorbonne, în inima Cartierului Latin, zonă tradițional studențească. Acolo, rectorul a cerut formal poliției să-i evacueze pe cei ~300 de studenți protestatari. Trupele au intervenit în forță, moment în care un număr impresionant de studenți neafiliați care se aflau în cartierul latin s-au mobilizat și au încercuit mașinile poliției cerând eliberarea protestatarilor. Forțele de „ordine” au răspuns cu mai multă violență, ducând la lupte crâncene între poliție și studenți, cei din urmă ridicând baricade și folosind pietrele de pavaj drept muniție de aruncat. În urma luptelor, rectorul a închis facultatea.

Intervenția muncitorilor

Protestele studenților au continuat și zilele următoare, provocând lupte tot mai intense cu organele statului. Totul s-a schimbat atunci când federațiile sindicale au mobilizat muncitorii din țară, care au intrat în grevă alături de studenți. Rând pe rând, persoane din diverse domenii și-au abandonat locul de muncă, ieșind în stradă pentru a-i susține pe studenți. De la muncitori industriali și logistici, la arhitecți și funcționari guvernamentali, toți s-au alăturat protestelor, ducând la un colaps cvasi-total al statului francez.

Consecințe pentru studenți

Pentru noi, aici, nu sunt importante intrigile politice care au avut loc în urma grevei muncitorești. Când vine vorba despre studenți, odată ce s-au redeschis universitățile, au avut loc reorganizări ale sistemului de învățământ, facultățile au primit mai multă libertate, au fost integrați studenții în sistemul decizional a facultății și în general s-a pornit un val de reforme, menite să elimine ierarhiile autoritate din facultate și să se plieze pe nevoile studenților.

Ce putem învăța?

Evenimentele din Mai ‘68 ne arată importanța solidarității. Cu cât suntem mai mulți și mai uniți, cu atât avem un impact și o forță de negociere mai mare. Mișcarea nu ar fi fost posibilă fără solidaritate între studenți, care s-au apărat unii pe alții în fața poliției, și nu ar fi luat o așa mare amploare fără solidaritatea muncitorilor, care i-au susținut pe studenți în demersurile lor orientate împotriva unui regim care le dăuna tuturor în mod activ.