Tată bolnav la pat, mamă în burnout și frica paralizantă că va trebui să renunț la propria viață. Ce să fac?
Salutare tuturor. Apelez la voi pentru că mă aflu într-un punct extrem de vulnerabil și am nevoie de niște perspective, sfaturi sau poate doar de un spațiu în care să mă descarc fără să fiu judecată.
Am 26 de ani și locuiesc împreună cu iubitul meu într-un oraș aflat la vreo 3 ore distanță de părinții mei. Problema este că tatăl meu suferă de o boală neurologică degenerativă și este imobilizat la pat. Singura care are grijă de el este mama.
Mama trage efectiv cât pentru trei oameni. Pe lângă îngrijirea tatălui (care e o muncă titanică și epuizantă fizic și psihic), mai are grijă și de bunica (la țară), unde trebuie întreținute o curte și o grădină. O sun cam o dată pe săptămână și o simt la capătul puterilor. Mi-e groază, pur și simplu mi-e groază să nu pățească ceva, să cedeze fizic sau să facă un gest extrem pe fond de burnout sever.
De aici vine și frica mea cea mai mare în momentul de față.
Dacă mama pățește ceva și nu mai poate sau se duce, va trebui să renunț eu la viața mea, acum, când de abia începe. Simt că va cădea pe umerii mei responsabilitatea de a îngriji trei oameni sau 2 si sa mai trec si prin trauma pierderii mamei. Colac peste pupăză, acum câteva luni mi-am pierdut și locul de muncă, deci din punct de vedere financiar sunt blocată, nu am cum să plătesc pe cineva (o infirmieră/un azil) care să ajute.
Nu am prieteni, singurul meu sprijin este iubitul meu. Mă uit în viitor și mă cuprinde o panică totală. Mi-e teamă că va trebui să las totul, să mă întorc acolo, iar la 40-50 de ani să mă trezesc singură, plină de frustrări, regrete și cu viața distrusă.
A mai trecut cineva prin asta? Cum gestionați frica asta paralizantă?