

Regenerare urbana in cartierul Tineretului: Când planurile avizate nu sunt respectate
În luna mai, cartierul Tineretului s-a transformat peste noapte într-un imens șantier fără ca locuitorii să fie informați. Fără nicio informare sau consultare prealabilă a comunității, Primăria Sectorului 4 a demarat lucrări de așa-zisă “regenerare urbană”, o intervenție care numai regenerare nu este.
În această lipsă totală de transparență și consultare, accentuată și de absența panourilor de șantier, grupul civic din cartier, Acțiunea Comunitară Tineretului, a solicitat autorităților locale și Primăria Municipiului Bucureşti să le transmită planurile avizate.
Ce au descoperit locuitorii din documentele transmise de PMB?
Primăria Sectorului 4 a ignorat complet avizele rutiere și planurile aprobate de Comisia Tehnică de Circulație și de Brigada Rutieră, realizând lucrări publice fără respectarea proiectului tehnic și a avizelor.
Subiectul a ajuns și în atenția presei locale. Într-un articol publicat recent, Buletin de București a documentat o serie de probleme critice generate de proiectul Primăriei Sectorului 4.
Dacă dorești să te implici în sesizarea Primăria Municipiului Bucureştiși Brigada Rutieră, am lăsat un model de sesizare mai jos + adrese de e-mail: https://docs.google.com/document/d/18yPVmrXj82fVbSiDjvVtH7GNGAuN4JT98079HHto5RQ/edit?usp=sharing
Articol Buletin de Bucuresti: FOTO | Locuri de parcare făcute „la mișto” de Primăria Sectorului 4: în fața unei scări, între doi copaci, în dreptul unui pasaj pietonal
Articol Buletin de Bucuresti: Cartierul Tineretului, răscolit de șantiere. Ce spun locuitorii despre transformarea trotuarelor în locuri de parcare
Eliberarea trotuarelor a adus noi stații de transport public în București
>Eliberarea trotuarelor nu este doar o măsură esențială pentru siguranța și confortul pietonilor, cei mai vulnerabili participanți la trafic.
>Ea reprezintă și o oportunitate excelentă de a reimagina spațiul urban, deschizând calea pentru soluții moderne de mobilitate, cum ar fi înființarea de noi stații de transport public.
>Exemple clare în care eliberarea trotuarelor a permis configurarea unor noi stații STB pot fi văzute deja pe străzile Constantin Budișteanu (în fața Universității Naționale de Arte), Știrbei Vodă și Ion Câmpineanu (în zona Sălii Palatului).
sursa video: "Vrem schimbare" https://www.facebook.com/reel/1006363855498169