u/Adventurous_Jump_191 — reddlx

Buna! Scriu aici pentru ca simt ca am ajuns intr-un impas din care nu mai stiu cum sa ies si cred ca am nevoie de ajutor specializat, dar nu stiu exact de la cine sau de care tip.

Din copilarie am simtit mereu ca sunt “diferita”, marginalizata; desi aveam prieteni si ma intelegeam bine cu colegii de scoala/ gradinita, simteam ca pe mine nu ma cheama niciodata in iesirile din afara spatiului in care trebuia sa fim prin obligatie, cu mine nu păstrează legatura odata cu schimbarea scolii/ orasului, nu faceam parte din vreun grup foarte strans cum vedeam ca se intampla in jurul meu. Nu aveam certuri sau alte probleme cu ei, pur si simplu imi doream sa fiu inclusa si nu eram si ma durea chiar si atunci, desi in copilarie era mai mult confuzie pentru ca nu intelegeam de ce doar eu sunt tratata asa.

In viata de adult s-a mentinut aceeasi dinamica: m-am inteles bine cu toata lumea, oamenii par sa ma placa atunci cand petrec timp cu ei, dar niciodata nu sunt cea chemata la iesiri, vacante, nu se pastreaza legatura cu mine daca nu o fac eu. Nu inteleg ce fac gresit, ce am avut toata viata de m-a impins spre a experimenta aceste comportamente. De ceva ani ma afecteaza foarte tare sentimentul de alienare, lipsa apartenentei, singuratate si au fost si intarite convingerile cum ca sunt neadecvata de-a lungul timpului in urma repetarii acestor tipare de care am spus. Am avut prietene care au plecat brusc din viata mea incepand cu varsta de ~10 ani, lucru care s-a intamplat si in relatiile romantice mai tarziu si care m-a rupt in o mie de bucati inca de la primul eveniment. Renunt foarte greu la oameni, locuri, obiceiuri, chiar daca sunt nocive. Trag de toate pana nu se mai poate, de multe ori distrugandu-ma in proces. Si apoi ma simt distrusa cand ceva se termina. Evit sa ma gandesc la pierderi in general sau la posibilitatea de a fi singura pe lume pentru ca nu pot sa duc gandurile astea. Ma paralizeaza gandul ca as putea ramane singura de-a dreptul.

Am avut acum cateva luni o alta experienta de tradare/ abandon cu un tip si cred ca, dupa atatea de-a lungul anilor, cuplat cu faptul ca am vazut ca mereu ajung in acelasi punct (acela al materializarii fricii mele de singuratate), mi-a pus capac si am ramas fara resurse. Pana acum am reusit mereu sa gestionez starile astea, citeam enorm despre ce simt si care ar putea fi cauza, ascultam podcasturi, introduceam obiceiuri bune. Acum simt ca sunt complet blocata, ma simt neadecvata peste tot, chiar si la munca unde mi se pare ca doar eu nu merit sa fiu acolo pentru ca sunt prea diferita de ceilalti, simt o foame imensa fizica, dar nu pot sa mananc, nu mai gasesc placere in a iesi si a manca ceva ce imi placea mult, nu ma pot vedea ajungand la 30 de ani in viata si implinita, nu mai simt nicio dorinta de a intalni oameni noi (desi in continuare simt ca am mare nevoie de prezenta altor oameni), nu mai pot sa fac nimic din ce ma ajuta inainte. Pierd zile intregi mergand la munca, venind acasa si scrolland infinit sau uitându-ma la seriale pentru ca sunt blocata in starea asta si ma doare daca stau sa ma gandesc la ea. Ma simt epuizata fizic si psihic, am manifestari fizice pe care eu nu le am de obicei (dureri de cap, greata, sentimentul ca ma strange ceva de abdomen si ca nu pot respira) frecvent. De multe ori ma surprind ca privesc in gol si ca nu mai simt nimic, iar alte ori ma cuprinde o stare de panica si frica. Ma simt extrem de singura si lucrul cel mai dificil e ca acum nu ma mai simt in stare nici sa am eu grija de mine cum o faceam in trecut. Nu ma mai entuziasmeaza nimic legat de viitor. Vreau sa citesc, sa invat lucruri noi, sa traiesc, dar simt ca ceva ma tine in loc si se simte orice lucru drept prea mult pentru mine. Iar legat de relatii, simt ca am pierdut orice busola aveam inainte care ma ajuta sa imi dau seama daca cineva ar fi potrivit pentru mine sau nu. Am facut atatea compromisuri pentru a fi aleasa si pentru a pastra oameni langa mine incat nu mai stiu ce imi place, ce ar trebui sa accept si ce nu. Imi e foarte frica acum sa mai ies la intalniri din cauza ca am tendinta asta de a idealiza persoana si a ma pierde pe mine complet in relatie.

Ce ar trebui sa fac? Mai exista vreo speranta pentru mine sau asta e viata mea de acum inainte?