Suntem suma părinților noștri?
Buna la toata lumea. Este prima mea postare de aici, nu stiu daca trebuie sa ma prezint, but for the record, sunt Mihai si am 22 de ani.
Este un gand care ma tot bantuie si voiam sa cer mai multe pareri. Credeti ca cel putin in primii 18-19 ani de viata suntem suma parintilor nostri? I mean pentru mine are dar nu are logica. Basically ei fiind majoritar o parte mare din interactiunile tale in anii respectivi te cam sculpteaza pentru ca “monkey see monkey do”. Totusi, sunt multe lucruri pe care parintii nostri le au facut dealungul copilariei noastre iar noi nu le am preluat, probabil ele fiind percepute a fi gresite in momentul in care am constientizat ce au facut, sau poate am facut realizarea respectiva ceva mai tarziu. Si acum incercam sa corectam constient ce facem noi inconstient, kind of.
Ce spun aici este clar o anecdota personala si m a ajutat sa observ asta probabil, faptul ca parintii mei au fost relativ absenti muncind, cand in strainatate, cand in tara.
Acum ca am citit textul de vreo 2-3 ori suna destul de timpit dar probabil e doar o anxietate in legatura cu felul cum cred eu ca voi fi perceput de lumea care citeste. Ozi frumoasa :D