Știe cineva managerul unui hostel/hotel pentru voluntariat?
Nu știu dacă cineva o să mă poată ajuta, dar oricum întreb.
Salut! Eu mă numesc Étienne, am 20 de ani și sunt student din Quebec, în Canada. De 3 ani învăț română și am fost în România de 4 ori. Deși nu am nicio legătură cu această țară, am dezvoltat o relație foarte specială cu România, cultura și limba ei.
Anul acesta, nu plănuiam să mă duc în România, dar recent, am început să simt un dor imens față de țară care chiar a devenit o a doua casă pentru mine. De un an, nu am avut multe ocazii să îmi practic limba și mi-e frică s-o uit. De asta scriu acest post. Aș vrea să fac voluntariat (mă gândeam într-un hostel sau undeva unde aș putea vorbi zilnic) în România la sfârșitul lunii iulie/începutul lunii august.
Dacă cunoașteți pe cineva care are un hostel în Constanța, București sau ceva de genul acesta, vă rog să mă contactați, ar fi minunat. Vorbesc română (la nivelul B2), engleză și franceză și am experiență în servicii clienți. Nu caut salariu, dar aș vrea să am cazare dacă se poate.