u/Kind-Sleep-1370

ANAF vrea să ma execute silit (jefuiască) pentru o sumă pe care am achitat-o acum 5 ani
▲ 399 r/RoFiscalitate2+1 crossposts

ANAF vrea să ma execute silit (jefuiască) pentru o sumă pe care am achitat-o acum 5 ani

Întrebare: sunt executat silit pentru o sumă pe care am platit-o. Am dovada plații. Ce pot să fac? Ați mai pățit așa ceva?

Am primit o notificare de plăți datorate la anaf, anul acesta pe la început (2026). Suma datorată era pe 2020 (în 2021 am depus declarația unică și am plătit prin ghiseul.ro). Am mers la anaf să încerc să rezolv în Martie 2026. Omul de acolo, foarte amabil de altfel, a văzut dovada plății și mi-a spus că este o greșeală în sistem și să ignor notificările că se va rezolva de la sine. Mi-a dat o foaie cu ce le apare în sistem ca să am dovada că am fost.

Problema apare în luna August cu o somație de plată în 15 zile, pentru suma (triplă cât am plătit inițial) de 13 000 lei.

Pentru noi este o sumă foarte mare, plus că am plătit ce s-a cerut. Nu pot să înțeleg cât de meschin poate să fie statul acesta, să te jefuiască din cauză că au un sistem prost.

Observație: declarația unică a fost depusă și am dovada plății și declarația, dar recipisa de depunere a declarației unice nu o mai găsesc. Dar dacă nu ai depusă declarația, nu îți apare suma datorată pe ghiseul.ro, deci ar trebui să se înțeleagă.

Ce mă puteți sfătui?

Update 1 (14 August 2026): Am fost azi la ghișeu, cu 30 minute înainte să se închidă. Am stat frumos la coadă pentru a depune notificarea cu intenția de mediere. Mai erau 20 de minute din program, şi doamna de la ghișeu, a zis să vin luni, că ea vrea să plece acasă. Atâta nesimțire eu n-am mai văzut. Și nu a vrut să-mi ia niciun act și a plecat.

u/Kind-Sleep-1370 — 7 days ago
▲ 109 r/Roumanie

Nicio religie nu ar trebui finanțată din bani publici

Părere controversată: nicio religie nu ar trebui finanțată din bani publici. Corect sau greșit, în lumina celor de mai jos?

În realitate, România a alocat în 2025 un buget de aproximativ 2,8 miliarde de lei, adică aproximativ 562 de milioane de euro, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte.

Pentru context:

- este mai mult decât dublul bugetului Ministerului Culturii;

- reprezintă aproximativ 70% din bugetul Ministerului Justiției — care, totuși, nu cuprinde întregul sistem judiciar.

Și nu e vorba doar de BOR. Sistemul este valabil pentru toate cele 18 culte recunoscute, inclusiv cele evanghelice.

Da, acești bani nu merg exclusiv către construcția de biserici. Sunt folosiți și pentru contribuții la salarii, funcționarea unităților de cult, reparații, activități sociale și asistență religioasă în spitale, armată și penitenciare.

Dar asta nu schimbă întrebarea de fond: de ce trebuie contribuabilul să finanțeze culte religioase, indiferent dacă este credincios, ateu sau aparține altei religii?

Într-o țară în criză, cu spitale și școli subfinanțate, una dintre soluțiile evidente este reducerea drastică sau abolirea completă a finanțării cultelor de la bugetul de stat.

Cel mult, statul ar putea păstra finanțarea pentru monumente istorice, servicii sociale verificabile și asistență religioasă în instituții publice. Salariile, administrația, funcționarea curentă și construcțiile religioase ar trebui susținute de credincioși, prin donații, cotizații și redirecționarea voluntară a unei părți din impozit.

Cultele au dreptul să existe, să predice și să se organizeze liber. Dar nu au un drept automat la banii tuturor.

Banii publici ar trebui să meargă cu prioritate către servicii publice pentru TOȚI cetățenii.

Ce părere aveți?

u/Kind-Sleep-1370 — 1 month ago