u/Traditional_Slide_56

Așa cum ați citit și în titlu, aș dori să aflu cum este perceput Liceul Româno-Finlandez (LRF), atât din perspectiva calității educaționale, dar și în ce măsură se diferențiază, prin abordare și organizare, de alte școli particulare sau de stat din București.

De ceva timp, urmăresc pe social media activitatea liceului și mi se pare că sunt foarte bine organizați, în ceea ce privește evenimentele și activitățile dedicate elevilor. Pare că investesc în formarea continuă a profesorilor, ceea ce cred eu că spune multe despre corpul didactic al școlii.

Am ascultat câteva interviuri acordate de directoarele de acolo, care înțeleg că au lucrat și în Finlanda, în care vorbeau despre viziunea educațională modernă a școlii și mi s-a părut că chiar au o dorință reală de a oferi o educație altfel elevilor care le calcă pragul.

Sunt tare interesat de experiențele pe care le-ați avut cu această instituție de învățământ, fie că vine din partea unui (fost) elev, părinți sau, de ce nu, cadre didactice care lucrează/au lucrat acolo și pot să dea puțin din casă :)) sau doar din auzite.

Orice părere mi-ar fi foarte utilă.

Cum este perceput, pe piața muncii, un român care și-a făcut studiile în străinătate, a revenit în România, și își caută de lucru în domeniul atestat prin diploma de licență (+masterat)?

Există vreun avantaj pentru acel candidat pe durata procesului de recrutare? Sunt cei din această categorie percepuți altfel de către angajator, indiferent dacă vorbim despre multinațională, patronache român sau stat?

Poate acest aspect să aducă o diferență salarială pozitivă față de alte persoane care ocupă aceeași funcție, dar cu studiile făcute în România? Îți poate influența în vreun fel parcursul profesional? Este un astfel de om considerat „mai” expert? Îți oferă un anumit „leverage” la locul de muncă?

Dacă ați făcut studiile în străinătate și ați revenit în România, care este experiența voastră pe piața muncii? Evit să dau un domeniu anume, întrucât am o curiozitate generală legată de aceste aspecte.

Știm cu toții că, la ultimele alegeri prezidențiale, am fost nevoiți să votăm "răul cel mai mic" și nu am făcut-o întotdeauna cu inima împăcată.

Așadar, vin către voi cu următoarea întrebare: Există vreun vot pe care l-ați acordat la alegerile prezidențiale și pe care nu îl regretați? De ce?

Indiferent de an, tur sau candidat.

În blocul meu sunt, fără exagerare, cel mai fraier. Nu pentru că aș fi rămas repetent la viață, că am fost premiant toată școala, ci pentru că am terminat Politehnica și, dintre toate ideile proaste pe care le puteam avea, am ales să mă fac profesor.

Când eram student aveam o părere excelent de proastă despre profesori. Îi vedeam ca pe niște oameni care se plâng continuu, dau vina pe orice în afară de ei înșiși pentru rezultatele slabe ale elevilor și predau după metode învechite. Eram convins că eu voi demonstra cum se face.

Profesor tânăr, relaxat, îmbrăcat bine, cu glume bune și energie pozitivă. Elevii urmau să mă adore, să învețe cu drag și să plece de la ore inspirați. Prietenii aveau să mă invidieze pentru meseria nobilă și plină de sens. În vacanțe, city-break-uri, muzee, teatre, cărți cumpărate fără să mă uit la preț. Iar când elevii mei ar fi luat rezultate spectaculoase, eu să stau emoționat în fundal, în aplauzele colegilor.

Realitatea a avut însă alt scenariu și viața a bătut visul. Primii ani am învățat că salariul de profesor are un talent aparte: dispare înainte să apuci să-l cunoști! După chirie și facturi rămâneau bani cât să nu mor de foame. Uneori nici atât, așa că mă mai salvau părinții. La școală, meniul profesorului modern era covrigul cu susan sau merdeneaua, în funcție de cât de generoasă fusese luna.

Dimineața mă trezesc la 6:30. La 8 sunt la catedră. Intru în clasă și sunt întâmpinat cu orchestra specifică: gălăgie, înjurături și inevitabilul urlat "A venit, coae...!". Inventarul continuă: câțiva fără caiete, câțiva încă adormiți, alții lipsă, unul pe telefon, doi preocupați să demonstreze că vocabularul lor se reduce la expresii imposibil de reprodus într-un manual.

Și, ca bonus, dacă mă întâlnesc seara cu elevi în tramvai, unii se comportă de parcă sunt un necunoscut incomod. Glume, apropouri, ce să le zici, mă fac că nu aud. Recent, unul a considerat că cea mai bună formă de interacțiune este să treacă pe lângă mine, să tragă un vânt și să coboare râzând cu gașca. Singura persoană care părea să-mi acorde puțin respect era o doamnă în vârstă care mă privea cu milă.

Oricum, toți din bloc sunt mai realizați decât mine, chiar dacă unii au două clase. Ba și-au vândut un teren de la bunica și acum sunt realizați, cu jeep-ul la scară și fără rate la apartament, alții cumpără de pe platforme chinezești și vând mai departe, întorc banii cu lopata, vreo două vecine lucrează pe o platformă pentru adulți și tot așa. Dacă o iei așa, eu clar sunt cel mai amărât dintre toți, cel mai stresat, cel mai oropsit!

Am terminat Politehnica și am ales de bunăvoie să devin profesor, convins că voi schimba sistemul. Deocamdată, sistemul schimbă mai repede profesorii decât reușesc profesorii să schimbe sistemul.

EDIT: Textul nu îmi aparține, este un articol pe care l-am citit recent. Nu am putut posta sub formă de link, așadar l-am publicat așa. Am pus link în comentarii.