u/WasteCar5464

Azi nu vreau să intrăm în polemici despre rezistența la cutremur, calitatea betonului sau grosimea pereților. Vreau să vorbim despre un aspect mult mai practic, care îți poate face viața un rai sau un iad: vecinii.

​După ceva timp am observat ambele tabere, mi se pare că pe partea de liniște și „faună” urbană, diferențele sunt uriașe.

​La blocul vechi

Lucrurile sunt deja așezate de zeci de ani. Vecinii se știu între ei, își cunosc toate neamurile și maniile. Mulți nici nu-și mai vorbesc, dar există un status quo bine stabilit. Pe fiecare scară există deja acel „macho alfa” de la 3 (sau doamna de la parter care știe tot) pe care toată lumea îl respectă de frică sau de gura lumii.

Atmosfera e dominată de pensionari sau oameni trecuți de o anumită vârstă. Regulile nescrise sunt clare, orele de liniște se respectă mai mult din obișnuință, iar serile sunt, în mare parte, moarte.

La blocul nou

Aici e Vestul Sălbatic pentru primii 2-5 ani. Până se așază lucrurile, e un haos continuu. Nu se știe cine e alfa și cine e beta, așa că toți se cred jupâni pe tarla. Rezultatul? Muzică, party-uri, dărâmat de pereți la ore dubioase și scandaluri pentru locurile de parcare.

Proprietarii sunt tineri, plini de energie (și ego), plus un procent masiv de chiriași pe termen scurt care n-au nicio treabă cu noțiunea de comunitate. Durează mult până când fiecare își înțelege limitele și până se creează un minim de respect reciproc.

Dacă tragem linie strict pe criteriul liniștii și al nervilor tocați, blocul vechi câștigă detașat.

De ce cheltuiesc 30 de euro pe micul dejun în București, când la Zurich e la fel, sau la Geneva.

Pe toate continentele, protestatarii din generația Z se confruntă acum cu o întrebare la care revoluțiile mai vechi au avut dificultăți în a răspunde: după revoltă, ce urmează?