
Radu Marinescu: Încetarea mandatului lui Dominic Fritz era prevăzută de lege înainte de modificările privind integritatea
Marinescu invocă motivarea Curții de Apel Timișoara
În sprijinul afirmațiilor sale, Radu Marinescu face trimitere la sentința pronunțată pe 10 februarie 2026 de Curtea de Apel Timișoara în procesul prin care Dominic Fritz a contestat raportul ANI.
În motivarea hotărârii, instanța a arătat că, în cazul aleșilor locali declarați definitiv incompatibili sau în conflict de interese, legislația prevedea încetarea de drept a mandatului, făcând trimitere la articolele 160, 193 și 204 din Codul administrativ.
Marinescu reproduce pasajul din hotărârea instanței: „Pentru aleșii locali (primar, președinte al Consiliului Județean, consilier local sau județean) în privința cărora, printr-un raport de evaluare definitiv, s-a constatat a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, legiuitorul a prevăzut că mandatul lor încetează de drept, conform art. 160, 193 şi 204 din Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, norme preluate din Legea nr. 215/2001, situație juridică ce este constatată prin ordin al prefectului.”
„Această sentință este pronunțată cu mult înaintea discutării și amendării legii în Parlament și este menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție”, subliniază Marinescu.
Așadar consecința încetării mandatului, ca expresie a decăderii din dreptul de a ocupa o funcție/demnitate publică inclusiv electorală, exista în lege ÎNAINTE de modificarea recentă a acesteia, chestiune confirmată de jurisprudență”, afirmă Marinescu.
Potrivit acestuia, rolul noilor dispoziții tranzitorii ar fi doar acela de a stabili modalitatea în care sunt executate consecințe juridice deja existente.
„Legea nouă nu a atribuit sancțiuni sau consecințe juridice noi unor situații de conflict de integritate definitiv stabilite anterior. Prin normele tranzitorii ea doar arată în ce condiții se pun în executare acele sancțiuni, precum interdicția de a ocupa funcții publice când încă nu este executată”, susține fostul ministru.