Ce motocicletă mi-ați recomanda pentru enduro recreațional?
Salutare!
Fac enduro destul de ocazional, cam 5–6 ieșiri pe an, în perioada mai–septembrie, și am momentan doar echipament de vară. Până acum am mers pe Kawasaki KX250, Honda CRF300L, GasGas 300 și Husqvarna 150, toate închiriate sau împrumutate.
Aș vrea să-mi cumpăr în sfârșit o motocicletă personală pe care să o țin cât mai mult timp. Nu caut neapărat ceva foarte performant, ci mai degrabă ceva fiabil, simplu și cu costuri decente de întreținere.
Ca idee, întreținerea și micile reparații le fac singur acasă, așa că pentru mine contează mult:
- să găsesc ușor piese;
- piesele să nu fie exagerat de scumpe;
- să fie o motocicletă cât mai fiabilă și simplă de întreținut;
- să aibă un preț de achiziție decent.
Ca stil de mers, în general mă dau pe trasee ușoare sau medii, iar pe trasee tehnice ajung foarte rar. De cele mai multe ori, scopul este mai degrabă să ajung cu ea prin munți la un loc frumos, să mă dau puțin și, eventual, să ajung la un grătar în vârful muntelui. 😄 Nu urmăresc competiții timpi sau să scot untul din motocicletă.
Din ce am încercat până acum, mi-am făcut o idee despre diferențele dintre ele, dar nu am suficientă experiență ca să știu ce alegere ar fi cea mai potrivită pentru utilizarea mea pe termen lung.
Ce mi-ați recomanda și de ce?
Mă interesează în special experiențele celor care au avut motocicleta respectivă câțiva ani și pot spune cum stă treaba cu fiabilitatea, întreținerea și disponibilitatea/prețul pieselor.
Bugetul îl stabilesc în funcție de ce merită cumpărat, deci sunt deschis la sugestii atât pentru SH, cât și pentru modele mai vechi care încă își fac treaba foarte bine.
Mulțumesc!