u/wednesdayhurts

Things like side jobs or gigs. If you aren't model pretty, it's most likely you won't be able to make a living just from being attractive

Do you know of any saints that struggled with suicidality?

Am 21 de ani. Sunt în ultimul an de facultate și după o să continui cu master-ul, pe care o să-l fac în paralel cu serviciul. Job-ul îmi este practic asigurat după ce termin cu licența, numai că se află în orașul meu natal, relativ apropiat de orașul unde studiez (Cluj). Deci, probabil o să fac naveta în anii de master. Jumate de săptămână la Cluj, jumate la mine în oraș. Am iubit care trece în ultimul an de master, suntem din același oraș și ambii studiem la Cluj. El probabil că o să se angajeze în orașul natal după ce termină facultatea. Nu dorește să rămână în Cluj.

Am tot viitorul aranjat, în condițiile în care e foarte greu să-ți găsești de lucru zilele astea. Cu toate acestea, nu cred că am să reușesc sa mă acomodez la viața din orașul natal. Clujul îmi este foarte drag și mi-ar fi plăcut să rămân acolo, chiar dacă ar fi să mă angajez în alt domeniu. Un alt factor care mă împinge spre a pleca este familia mea, cu care nu mă înțeleg prea bine. Totuși, aș renunța la o relație, un job stabil și o locuință asigurată.

Stau și cântăresc decizia asta în fiecare zi.

Hello! Aș dori să știu cum ați scăpat de nevoia constantă de validare și atenție masculină. Din păcate, mă lupt cu această problemă de mult timp și am fost la terapie, însă tot mă regăsesc în situații jenante doar pentru fărâma aia de atenție. Aș aprecia câteva sfaturi, dacă ați fost în situația mea.

De-alungul anilor am avut parte numai de griji și frică din partea familiei mele, anxietatea s-a accentuat acum că nu sunt la facultate și trebuie să stau acasă. Nu știu dacă se consideră abuz dar cert e că trebuie să strâng din dinți până începe facultatea. Cum fac față la situații de genul: "Nu faci nimic cu viața ta"; "Eu sunt părintele tău și trebuie să faci ca mine"; "Nu mai vorbi cu X că nu ai voie"; "De ce nu faci și tu treabă prin casă?" și alte rahaturi? Nu este tot timpul așa, însă niște episoade de genul m-au făcut să am atacuri de panică când era vorba să mă întorc acasă. Am și simptome fizice, greață, încordare, palpitații, tot felul de ticuri nervoase.

Am primit niște tratamente de la psihiatru dar au fost fără succes. Cred că mă vede că sunt tânără și îmi minimizează problemele. Înțeleg și argumentul că medicamentele nu sunt soluția dar nu am de gând să le iau pe termen lung. Dacă ați fost în situația asta, știți niște strategii pe care le pot folosi că să mă calmez rapid?