De ce mintiti barbatii urati atat de mult?
Mereu m-am intrebat de ce ne mintim atat de mult unii pe altii. E o problema de perspectiva? Chiar cred unii ce spun sau doar repeta ce au auzit pe internet? Uneori explicatiile sunt atat de rupte de realitate incat stau si ma intreb de unde pleaca logica si unde se pierde pe drum.
Se da cazul urmator: barbat la 30 ani, nascut intr-o familie modesta, cu cei 7 ani de acasa si inca cati. Copilarie fara probleme, adolescenta relativ normala, doar ca fara atentie din partea sexului opus deloc. Early 20s, job modest, 2-3 prieteni dar buni, la fel, atentie din partea sexului opus nu exista. Oportunitati au fost. Asa cum au fost si in adolescenta, dar nu s-a concretizat nimic. Multiple prietenii cu sexul opus (vorbesc ironic la faza asta cu sexul opus, nu sunt incel, nu ma atacati), prietenii legate foarte usor, iesit afara, plimbat, facut chestii impreuna, cu alti prieteni si tot asa.
late 20s, situatia este la fel. Ce s-a schimbat? Jobul a devenit unul mai bine platit. Baiatul locuieste singur, face sport, gateste. Tot 0 atentie din partea sexului opus.
Ce se intampla? Am vazut discursul asta ca uneori femeile simt disperarea (nu este, doar simte nevoia ca orice alt baiat de varsta lui), ca nu se spala de 4 ori pe zi (se spala o data pe zi, de doua in zilele de vara), ca uneori nu are job (are), ca nu are hobby-uri (canta la chitara si face muzica), ca nu stie sa se imbrace (se imbraca), si alte sute de lucruri de genul.
In ce punct iti pui intrebarea, ajungand la varsta eterna de 30 de ani, neavand parte de orice atentie din partea sexului opus, ca poate-poate, se leaga totul de... aspectul fizic? Ca o paranteza, sau cum vreti voi sa-i spuneti, se da acelasi parcurs de viata din partea celui mai bun prieten al lui, doar ca acel prieten, de multe ori, face fix opusul la ce-a facut baiatul asta. Nu are grija de el, nu prea se spala, nu prea se imbraca, nu are niciun hobby decat alcoolul, nu face absolut nimic si totusi - inca de la varsta de 16 ani, are parte de relatii si casual sex.
Cred ca m-am lungit prea mult sa ajung la concluzia ca, noi astia urati (da, eu sunt cel din post. ce surpriza, nu?), in general, suntem cei mai gaslight-uiti oameni (imi cer scuze pentru romengleza, nu am un cuvant pe masura in romana). Si nu dau vina pe femei, este nevoia biologica de a fi atras fizic, nu doar asa din pura dragoste, si asta este doar normal.
Si totusi, de ce este asa greu sa acceptam ca oamenii urati cateodata... sunt doar prea urati? De ce trebuie sa-i mintim atat de mult, sa ne batem joc de naivitatea lor si sa-i impingem ani la rand spre sperante false, doar ca mai tarziu sa se trezeasca distrusi psihic? Nu vorbesc aiurea, spun din experienta mea. Am 30 ani acum si am probleme serioase cu depresia pentru ca am tot avut asteptari, an si an la rand, ca poate, daca ma spal de 3 ori pe zi, daca mai am un hobby, daca mai citesc o carte etc., poate se uita cineva la mine. De ce am facut asta in loc sa-mi accept situatia inca de cand aveam 20-24 si acum poate eram intr-un loc mai bun? Poate ca daca in loc de a fi gaslighted, as fi primit sfaturi practice despre cum sa treci peste, sa faci alte lucruri si sa accepti ca nu esti ca ei, as fi putut accepta mai devreme ca sunt cum sunt. Asa ca de ce mintim doar de dragul de a minti? Ce castigati din asta? Din perspectiva unuia urat, va spun, ca faceti mai mult rau decat bine.
#stopgaslightinguglypeople
oh btw, one last thing: daca aveti impresia ca ati fost urati si tot ati intrat in relatii, nu, nu ati fost urati, ati fost average. este o diferenta, asa ca va rog, sa nu fiti ignoranti. nu va atac si nu fac pe breazul, spun asta doar ca sa putem discuta deschis si fara asumari fara rost. multumesc.